Colecţia Noua Spiritualitate (coordonată de Dumitru Constantin-Dulcan)
Cuvânt înainte de Dumitru Constantin-Dulcan
Prefaţă de Vladimir Alexandrescu
Fiinţa noastră rămâne perpetuu întredeschisă şi nu putem şti cine suntem, unde suntem, fără a ne întreba în acelaşi timp de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Căci persoana devine personalitate pe fondul unei totalităţi virtuale care se întinde deopotrivă în tot trecutul său proiectându-se totodată în viitor. O totalitate în care i se reunesc şi cele trei componente indisolubile: trup, psihic şi spirit, componente care prin interacţiunea lor cu infinita multitudine a combinaţiilor posibile dau unicitate caracterului şi, în final, personalităţii.
De altfel, cartea este construită tocmai pe această conştientizare a aportului pe care fiecare dintre componente îl are în constituirea unui întreg sănătos, în sens fizic, moral şi social, pe deplin realizat, la nivelul întregului potenţial (moştenit şi autogenerat), şi valorificat printr-o integrare optimă în ansamblul social în care trăieşte.
Vladimir Alexandrescu
* * *
Dorinţa de a surprinde fiinţa umană din toate unghiurile sale – pluridimensional şi interdisciplinar –, de a-i desena un tablou aproape sinoptic, uzând de un limbaj simplu, direct, accesibil şi inteligibil, de un bagaj informaţional impresionant, mai ales pentru vârsta autorului (născut în 1979), este meritorie şi este de apreciat ca un real succes.
Dumitru Constantin-Dulcan
* * *
Stimate cititor,
Conştientizează-ţi potenţialul şi gestionează-l responsabil și eficient; întreţine sănătatea trupului, folosește-ți predispoziţiile psihicului şi eliberează-ți energiile spiritului. Descoperă-ţi şi valorifică-ţi resursele printr-o viaţă de relaţie armonioasă, spre împlinirea propriilor aspirații şi folosul oamenilor printre care trăieşti.
Fiecare se naşte ca persoană; doar prin cunoaşterea, dezvoltarea şi valorificarea sinelui poate deveni personalitate.
Sorin Negruți
* * *
Sorin Negruţi s-a născut la 4 februarie 1979, în Bucureşti. Şi-a făcut studiile universitare la Academia de Studii Economice, Facultatea de Management, specializarea Management de proiect. A debutat cu trilogia De la PERSOANĂ la PERSONALITATE, primele două volume văzând lumina tiparului în 2011 – PERSONALITATEA, o explorare multidimensională şi interdisciplinară –, respectiv, 2012 – RELAŢIONAREA, o explorare multidimensională şi interdisciplinară –, ultimul volum, cel de faţă, purtând numele întregului proiect.
În prezent este Expert la Institutul Naţional de Statistică, unde coordonează proiectul Istoria României în date statistice.
* * *
Noua Spiritualitate este emanația unei Noi Științe care s-a conturat îndeosebi către sfârșitul secolului abia încheiat. Sunt aduse tot mai multe argumente care pledează pentru originea spirituală a Universului.
Viziunea materialistă asupra lumii a permis crearea unei civilizații tehnologice avansate, cu indubitabile avantaje pentru ameliorarea condiției umane. În același timp însă filosofia care a motivat-o nu a reușit să evite actuala criză globală. Suntem tot mai nesiguri pe destinul nostru, mai angoasați, mai aproape de autodistrugere.
Colecția noastră se deschide, așadar, tuturor cărților menite să propună o soluție de ieșire din impasul lumii contemporane, să avanseze o ipoteză coerentă sau să adauge o nouă valență demersului spre o lume mai bună. Nimic nu se va schimba în drama lumii actuale dacă rămânem la aceeași gândire. Acesta este motivul pentru care toți comentatorii fenomenului social optează pentru o Nouă Spiritualitate. Respectul pentru viață, nevoia de schimbare a fiecăruia dintre noi în acord cu Legea fundamentală a Universului, care postulează înfăptuirea binelui, a frumosului, a armoniei, și nu a urii și a dezbinării, constituie esența Noii Spiritualități.
Dumitru Constantin-Dulcan