Articole

DE CE IISUS?


Credit foto: Iza Pal

Suntem astăzi în ziua patimilor lui Iisus, cel care s-a jertfit pe sine pentru salvarea noastră, și poate că mulți oameni se întreabă de ce în secolul XXI, când omul a  ajuns pe Lună, mai avem  nevoie de religie, în general, și de Iisus, în special.
Mai întâi, religia a ținut loc de lege și știință în vremuri fără lege și fără știință.
În absența justiției umane, Dumnezeu devenea singurul judecător.
În absența științei, religia i-a relevat omului necesitatea pentru sănătatea sa a postului, pe care astăzi toate dietele moderne îl recomandă, aidoma, în același scop.
Apostolul Pavel recomanda, de asemenea, igiena corpului, spunând că acesta este templul sufletului.
Și de ce Iisus? De ce îl consider modelul suprem al autorității morale în creștinism?
Pentru că Iisus ne-a lăsat și două din imperativele absolute ale salvării noastre: iubirea și iertarea.
Iubirea necondiționată a semenilor noștri înseamnă pace, unire, solidaritate, respect pentru demnitatea umană, generozitate, compasiune, empatie, prețuire și sprijin la nevoie. Înseamnă, în ultimă instanță, binele tuturor, și nu ura, discordia, vrajba, crima și războaiele care ne bântuie jalnic și astăzi.
Ura, care este opusă iubirii, este cancerul ființei, este moartea sufletului, este iarna omenirii, cum spunea Victor Hugo.
Iertarea este condiția existenței iubirii. Știm acum, grație studiilor științifice, că prin iertare se anulează modelul patologic din structura noastră genetică. Înseamnă, într-un cuvânt, condiția obligatorie a vindecării corpului și sufletului. Am spus și repet: dacă  vrem să ne vindecăm o boală, trebuie ca mai întâi să-i iertăm pe cei cu care am fost în conflict.
Iată de ce Iisus nu este desuet, nu este anacronic, ci dimpotrivă, devine soluția absolută a ieșirii din impasul în care ne aflăm.
Dacă l-am fi ascultat acum 2.000 de ani pe Iisus, și nu l-am fi răstignit,  astăzi am fi avut un avans de 2.000 de ani în civilizație și n-am fi ajuns unde suntem, la limita existenței.
Cuvintele lui Iisus devin balsamul mângâietor al sufletului nostru îndurerat și apăsat de nefericire: „Vă dau pacea mea ca să nu vi se tulbure inima și nici să se ’spăimânte”.
Când mi-am început serviciul ca medic neurolog, în 1971, aceste cuvinte le-am așezat sub cristalul care acoperea biroul meu.
Și iată ce valoare uimitoare au acum cuvintele lui Iisus, analizate dintr-o perspectivă științifică modernă!
Gândurile noastre, exprimate prin idei, sentimente, emoții și comportament, în funcție de semnificația lor – pozitivă sau negativă –, au efecte benefice sau, dimpotrivă, nocive pentru sănătatea noastră, a mediului ambiant și cosmic.
La nivelul creierului nostru are loc o selecție pe criterii etice a tuturor gândurilor, fiind prelucrate în zone anatomice diferite.
Este o selecție operată de conștiința noastră, ea însăși fiind un ram al Conștiinței Cosmice Primordiale.
Este simplu de înțeles că existăm grație legităților din Univers. Deducem, în consecință, că Universul însuși se sprijină pe o lege morală a binelui, a negentropiei. Nu întâmplător s-a spus de către unele dintre marile spirite ale științei că Universul se aseamănă mai mult cu un mare gând, decât cu un efect al întâmplării.
Între noi și Univers sau Dumnezeu este o ineluctabilă reciprocitate. Noi avem continuu nevoie de protecția divină, iar Universul are nevoie, pentru buna sa funcționalitate, de respectarea de către noi a legilor sale. Abaterea de la Lege este ceea ce religiile au numit păcat. Am constatat că unele persoane, neînțelegând unitatea noastră cu Universul și, în consecință, conexiunea noastră la acest nivel, se îndoiesc de influența minții umane asupra sa. Unul dintre marii mentori ai fizicii cuantice, Werner Heisenberg, afirma că cel mai neînsemnat gând ajunge până în cel mai îndepărtat colț de Univers.
Deducem de aici că, în funcționalitatea sa, creierul uman respectă un cod etic care este înscris ca o condiție vitală în structura noastră genetică. În lumina acestor date noi ale științei, afirm că este nevoie, ca urmare, de o altă gândire, este nevoie de o regândire a tuturor conceptelor pe care s-a bazat până acum omenirea, concepte care și-au epuizat posibilitatea de rezolvare a problemelor actuale ale lumii. Este nevoie de o nouă paradigmă, de o întoarcere la Sacru, la Sinele nostru interior, esențial și autentic, la cuvintele celui care ne-a arătat Calea și n-am fost capabili s-o urmăm.
Este nevoie de o Nouă Spiritualitate, necesară cultivării acelor valori etice menite să ne protejeze propria sănătate și să ne asigure conviețuirea într-o lume a diversității economice, politice, etnice, biologice, psihologice și, mai ales, religioase.
Este timpul să înțelegem că decența în relațiile interumane nu mai este doar o convenție socială, ci o necesitate vitală, înscrisă în profunzimea ființei noastre.
Rămâne să decidem dacă vrem să ne mai continuăm existența pe această planetă sau nu, dar, cum spunea poetul nostru sfânt, „Nu e păcat/ Ca să se lepede/ Clipa cea repede/ Ce ni s-a dat”…?!
(Dumitru Constantin-Dulcan)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *